Cum se întâmplă în mod
curent cu aşa-zisele concepte care prefigurează iminentele modele
de serie, la fel este şi cazul lui Honda Odyssey Concept, care
arată, practic, 90% gata de producţie.
Faţă de modelul actual, noua generaţie Odyssey este mai
masivă, cu un design mai solid, dar, totodată, aduce şi
câteva elemente inedite, cum ar fi decuparea ultimului geam
lateral. Partea frontală este dominată de imensa grilă, care
aminteşte clar de pick-up-ul Ridgeline, în timp ce spatele se
evidenţiază prin stopurile orizontale, relativ discrete.
Per total, maşina degajă o masivitate controlată, dar şi
un puternic aer familiar şi modern – un lucru foarte
important, dat fiind că Odyssey este, în ultimii doi ani, cel mai
bine vândut monovolum din clasa sa în USA.
Având o lungime de 5,15 metri,
Odyssey afişează un ampatament foarte generos, de 3 metri,
ceea ce a permis realizarea unui interior foarte spaţios, care
poate primi până la 8 persoane în condiţii maxime de confort.
Soluţia celui de-al treilea rând de scaune „3rd Row Magic Seat a
fost îmbunătăţită, oferind noi posibilităţi în ce priveşte
modularitatea interioară. De asemenea, bordul a fost reproiectat,
oferind atât o ergonomie mai bună, cât şi o sumedenie de gadgeturi
moderne.
Noua Honda Odyssey se va fabrica, la fel ca şi actualul model,
exclusiv în uzina americană din Alabama, fiind destinată pieţei
nord-americane.